Frumoasele adormite
Stephen King & Owen King
Science fiction /fantasy/thriller... aşa ar putea fi catalogat romanul ,,Frumoasele adormite" o fuziune desăvârșită prin structura omogenă, a ideilor celor doi autori tată/fiu, Stephen King/Owen King. Citind,în mod cu totul întâmplător, o recenzie a acestei cărți scrise de maestrul genului horror, cum i se mai spune lui Stephen King, deși nu sunt o amatoare a acestor genuri, subiectul aparte mi-a stârnit interesul : Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea femeile ? ...și mi-am spus de ce nu i-aș da o șansă acestei cărți? Pasajele horror mi-au părut a fi suportabile pentru inima mea, iar parcurgând-o aș putea spune că s-ar încadra și ca roman psihologic.
,,Excrescențele de pe fața lui Kitty erau albe și subțiri, lipite de piele. Lui Clint i se părea că seamănă cu un lințoliu. Îi vedea ochii închiși și le putea distinge mișcările rapide de sub pleoape, mișcări caracteristice somnului adânc. Deși nu înțelegea de ce, îl tulbura profund gândul că femeia ar putea să viseze sub substanța aia.
Din mâinile ei moi și din încheieturi se desfășurau mănunchiuri de firișoare subțiri, unduindu-se în adierea vântului, agățându-se de talia combinezonului lui McDavid. Materia asta se întindea repede, făcându-l pe Clint să presupună că, până la urmă, va acoperi tot trupul femeii.
-Seamănă cu țesătura din care sunt făcute batistele zânelor.
Directoarea stătea cu brațele încrucișate la piept. Nu părea supărată-doar gânditoare.
-Batistele zânelor?
-Le țes păianjenii în iarbă. Îi poți vedea dimineața, cât încă mai este rouă.
……………………………………………………………………………………………………
Pleoapele ei se mișcau sub acoperământul acela. Oare în ce călatorie pornise? Oare visa droguri? Odată Kitty îi povestise că perspectiva îi plăcea mai mult decât momentul în care chiar se droga. Oare visa că își face iar rău? Oare îl visa pe Lowell Griner, traficantul de droguri care o amenințase că o va ucide dacă va spune cuiva despre afacerile lui? Sau poate că nu-i mai funcționa creierul, i-l blocase virusul (dacă era un virus) care se manifesta în primul rând prin crearea acelei pânze diafane? Iar mișcările ochilor nu erau decât echivalentul neural al unei linii de înaltă tensiune care a fost ruptă și din care țâșneau scântei?''
,,La câteva minute după ora două, domnul Alfred Freeman, vecinul soților Barrow, de la nr.19 - văduv și pensionar -, își stropea răsadurile cu crini de toamnă de lângă bordură cu spray împotriva căprioarelor. A auzit cum se deschide ușa de la nr. 17 și a văzut-o pe doamna Barrows împleticindu-se afară din casă. Îl ducea pe micuțul Gary sub braț, ca pe o umbrelă. Iar băiețelul, doar cu un scutec pe el, urla cât îl țineau plămânii ăia mici și dădea disperat din mânuțe. Chipul mamei lui era acoperit parțial de un fel de mască albă și opacă - o bucată din materialul ăla se desfăcuse și îi atârna din colțul gurii și până la bărbie. Putem presupune că aceasta a fost ruptura care a trezit-o pe mămica lui Gary și i-a atras atenția într-un mod nu tocmai plăcut.
Domnul Freeman, aflat la zece metri de gardul dintre casele lor, n-a știut cum să reacționeze atunci când a văzut-o pe doamna Barrows repezindu-se drept spre el. Mare parte din dimineață se ocupase de grădină, așa că nu văzuse și nici nu auzise știrile. Fața vecinei sale - mai bine zis, lipsa feței ei - l-a lăsat fără grai. Nu se știe din care motiv, atunci când a văzut-o apropiindu-se de el, și-a scos pălăria de pai și și-a lipit-o de piept, de parcă ar fi urmat să cânte imnul național.
Leanne Barrows și-a aruncat băiețelul în plantele de la picioarele lui Alfred Freeman, după care a făcut stânga împrejur și atraversat peluza pe același drum pe care venise, clătinîndu-se amarnic, ca un om beat criță. Din vârfurile degetelor îi atârnau niște chestii albe, ca niște fâșii de hârtie igienică. A intrat în casă și a trântit ușa în urma ei.''
Ce se întâmplă, de fapt, cu femeile odată adormite?! Acel cocon ce li se țese de jur împrejur nu le afectează cu nimic, dimpotrivă, le conferă liniștea și protecția de care multe dintre ele aveau nevoie....suflete aflate în derivă, prin furtuna vieții...violență, violuri, crime...
Blestem sau semnal de alarmă dat bărbaților rămași singuri, o formă de protest a Universului ca răspuns la faptele reprobabile săvârșite ... nevoia imperioasă a unui ,,refresh'', dat omenirii?!
Câți își vor mai păstra luciditatea sau umanitatea, câți vor avea limpezimea de a interpreta mesajul? Câți vor mai vrea, cu adevărat, femeile înapoi?
Dintotdeauna oamenii au avut un impact distrugător asupra naturii, asupra semenilor. Noroc că printre ei mai există personaje memorabile precum Clint Norcross, medicul psihiatru din Institutul de corecție pentru femei din Dooling, fire sensibilă și profundă.
,,În partea de jos a primei pagini era fotografia unei tinere trase la față, cu un copil mic în brațe, stând în fața unei bojdeuci specifice regiunii în care se aflau Munții Apalași: ,,Cancerul lovește Ținutul Aurului Negru’’. Clint își aduse aminte de deversarea de substanțe chimice în râul din zonă din urmă cu cinci ani. Din această cauză, alimentarea cu apă fusese întreruptă timp de o săptămână. Chipurile, era totul în ordine acum, dar Clint și familia lui au considerat că este mai prudent să bea doar apă îmbuteliată.
Razele soarelui îi încălzeau obrajii. Se uită pe fereastră la cei doi ulmi uriași, cu trunchiurile îngemănate, din fundul curții, de după piscină. Ulmii aceia îl făceau să se gândească la frați și surori, la soți și soții, și era convins că, sub pământ, rădăcinile lor vor rămâne împletite și dincolo de moarte. Zarea era plină de verdele închis al munților. Norii păreau că se topesc în tigaia cerului albastru. Păsările zburau și cântau vesele.Minunat ținut, păcat că era locuit! Tot un glumeț îi spusese și vorbele astea.
Lui Clint îi plăcea să creadă că el înțelegea frumusețea locurilor. Niciodată nu se așteptase să aibă o asemenea priveliște de la fereastra casei sale.
……………………………………………………………………………………………………….
Clint se întoarse și îl văzu pe Jarred care intrase în bucătărie și acum își închidea rucsacul.
-Stai puțin…
Răsfoi în grabă publicația electronică. Nu dorea ca fiul să să plece la școală gândindu-se la o deversare de petrol, la o sectă armată sau la cancer.’’
Deși viața nu a fost prea generoasă cu el și-a păstrat forța morală și verticalitatea, în multe situații. Va reuși să o facă până la capăt, chiar dacă viața îi testează limitele?!
Care sunt limitele fiecăruia? Sub impactul stresului și al disperării, cuprinși de teamă, supărare sau ură, unii capitulează și atunci...primează instinctele primare ale bărbaților care fie se simt abandonați, fie prin situația creată găsesc un pretext de a trăi în haos şi violență.
În ciuda tututror eforturilor de a se menține treze, consumând diverse băuturi energizante, suplimente alimentare sau analgezice, rînd pe rând femeile capitulează, în cele din urmă, învinse fiind de somn, organismul omenesc având limitele lui.
Haosul era pretutindeni, pe străzi, în hipermarcheturi, oameni urlînd, zbierînd, golind rafturile de energizante, bătîndu-se pe produse, cei ce nu mai apucau să ia nimic cu cei ce își umpleau cărucioarele cu baxuri întregi, negândindu-se și la nevoile semenilor lor, raioanele de vitamine, suplimente alimentare și analgezice devenind adevărate zone de război.
Deznădejdea pune stăpânire pe bărbați și gîndul că ar putea rămîne fără persoanele feminine dragi din viețile lor îi determină să se sinucidă. În Japonia acest fenomen a fost denumit ,,Soții adormiți''- bărbați ce sperau să-și însoțească soțiile și fiicele acolo unde acestea plecaseră, oriunde ar fi fost acest loc, neștiind că, de fapt, niciun bărbat nu avea voie să ajungă în acea lume nouă. Ce era acea lume nouă în care numai cele adormite aveau privilegiul de a ajunge?!
Femeile au numit locul cel nou orașul în care s-au trezit, desi era același din care au dispărut, dar o altă versiune decât cea în care au trăit ele și pe care o cunoșteau atât de bine…. una aflată în ruine iar după ce au început să-și dea seama că s-ar putea să vrea să stea aici pentru totdeauna au început s-o reconstruiască, făurindu-și un paradis al lor.
Femeile însărcinate s-au bucurat alături de celelalte de armonia și liniștea din mica lor comunitate, fără soți abuzivi, fără drogați, bețivi și bătăuși, putându-se simți în siguranță și după lăsarea întunericului.
Prizoniere în coconi, în lumea bărbaților, dar atât de libere în noul oraș, majoritatea nu -și mai doresc să se mai întoarcă.
Ce se va întâmpla, însă, cu cele ce și-au iubit soții și i-ar vrea iar în viețile lor?! Se va naște o răzmeriță între ele, ce le va tulbura liniștea abea dobândită?! Dacă vreuna dintre femei nu va dori sa se reîntoarcă, nu o va putea face niciuna. Toate sau niciuna.
Cum se va sfârși totul? Se va instaura haosul în ambele lumi.?...Într-una pentru a se păstra lumea lipsită de pericole prin distrugerea portalului… dacă acel copac va arde, atunci galeria se va închide și nici o femeie nu se va mai putea întoarce în lumea bărbaților...iar în cealaltă pentru a le readuce pe femei pentru ca viața să continue firesc....dar nu toți își doresc asta...între timp a mai apărut o facțiune formată din țicniți misogini autointitulați justițiari ce cutreierau orașul pentru a le ucide pe femeile adormite, considerând că o fac pentru binele tuturor, purificând societatea, alții de teama acestora că s-ar putea trezi cu fața la cearceaf. Femeile aflate în coconii incendiați în lumea bărbaților își pierdeau definitiv viața, dispărând din lumea cea nouă de parcă nici n-ar fi existat...precum vezi o flacără de brichetă, ce dispare într-o fracțiune de secundă, lăsând în urmă molii cu un miros vag de ars.
De ce nu se pot întoarce la bărbății lor doar femeile care chiar își doresc acest lucru? De ce nu pot trăi separați, femeile și bărbații, cu mici excepții și de-o parte și de alta?
Se pare că Evie, această creatură bizară, ale cărei urme ciudate de tălpi goale sunt acoperite cu pânză, însoțită de roiuri de molii, un fel de trimis al Universului, deține toate răspunsurile....
,,Molia o face să râdă pe Evie.Se așază pe brațul ei dezgolit și ea mângâie cu vârful arătătorului inelele cafenii și cenușii care-i decorează aripile. Bună, frumoaso!îi spune ea. Se înalță. Sus, mai sus, tot mai sus zboară molia, până o înghite o rază de soare, încâlcită în frunzișul lucios și verde, aflat la șapte metri de adăpostul pe care și l-a făcut Evie printre rădăcinile de pe sol.
O funie de culoarea aramei se strecoară afară dintr-o gaurăneagră, din afara trunchiului și se încolăcește între striurile scoarței. Bineînțeles că Evie nu are încredere în șarpe. A mai avut de furcă cu el și înainte.
Ca la un semn, molia ei și alte zece mii zvâcnesc brusc din coroana arborelui, într-un nor viu, întunecat. Roiul se învârtește pe cer, în direcția celor câțiva pini slăbănogi, rămași în zona defrișată de la celălalt capăt al pajiștii. Se ridică și ea ca să le urmeze. Tulpinile florilor sălbatice îi scârțâie sub tălpi, iar iarba înaltă până la brâu îi biciuiește pielea goală. Când se apropie de grupul dezolant de copaci, sesizează primele mirosuri chimice - amoniac, benzen, gaz și încă foarte multe altele, zece mii de tăieturi într-o bucățică de carne - și atunci își pierde o speranță pe care nici nu știa că o nutrise.
Din urmele pașilor ei se răspândesc pânze de păianjen, scânteietoare în lumina dimineții.''
Evie, asemuită unei picturi a lui Antonio Vargas pictor din Peru, renumit pentru tablourile care înfățișau femei mai mult dezbrăcate, în ipostaze sexy, era o făptură superbă, cu un suflet nemuritor ce prinsese războaiele Troiei și multe etape ale omenirii, dar în niciuna omenirea nu atinsese apogeul distrugerii mediului în care trăia și a semenilor săi, ca acum. Evie, apărută de nicăieri, e capabilă să-și vindece rapid rănile, indiferent de profunzimea lor, să scapere foc din vârfurile degetelor, să leviteze, să citească gândurile oamenilor, să se exprime prin parabole (mulți neânțelegînd-o și considerând-o nebună), poate comunica cu animalele (șobolanii fiind de partea ei și făcând tot ceea ce le cere) . Cel mai straniu lucru ce atrăsese atenția și suspiciunile, asupra ei, era faptul că era imună la blestemul/virusul somnului, singura femeie ce se putea culca și trezi în voie, fără a fi afectată în vreun fel.
,,Evie se descrie:
-Pe mine mă știe toată lumea, spuse Evie. Sunt un fel de Divă.
………………………………………………………………………………………………………
-Un fel de. Eu și cu mine și persoana mea. Tată, Fiu și Sfânta Eva, prima femeie din lume. Eva Peron, cea mai cunoscută femeie din Argentina. Eva de la ,,evadare’’: ce facem noi atunci cînd dormim. Corect? Înțelegi? Eva-evadare.''
...........................................................................................................................................................
,,-Cred că a venit vremea să regândim întreaga ecuație bărbat-femeie. Apăsăm pe Delete și o luăm de la capăt.''
Oare se va simți răzbunată prin minciunile țesute, noua descoperire determinând-o să nu se mai simtă vinovată?! Nu asta era viața dorită de ea, nimic nu va mai fi ca înainte... vor mai putea trăi, oare, sub același acoperiș odată ce în căminul lor planau minciuna și trădarea?!
Comentarii
Trimiteți un comentariu