Mătăniile Florence L. Barclay
O carte se citește și în funcție de starea de spirit pe care o ai.
Sunt cărți ce le începi ca, la un moment dat, să le dai de-o parte iar mai târziu să ,,le vină vremea''.
Niciodată nu am crezut că va fi cu putință să amân lecturarea unei cărți, primită de la o persoană extrem de dragă sufletului meu, douăzeci de ani ! Pesemne acum i-a venit vremea. Probabil unele concluzii ce urma să le trag la finalul cărții aveau să-mi prindă bine acum.
Amatorilor altor genuri, spre exemplu celor de aventură, unde abundă acțiunea, ,,Mătăniile'', ar putea părea o carte plicticoasă.
Cineva se plângea de un debut greoi și desuet. Greoi, e mult spus. Nepotrivit chiar. Abundă în descrieri. Tocmai datorită acestui aspect, te face să te simți de parcă ai fi acolo, văzând și simțind acele lucruri.
Desuet ? În primul rând, să nu uităm că autoarea s-a născut în 1862, pe 2 decembrie. Nefiind, neapărat, o caracteristică specifică acelor vremuri, consider că desuetul și extravagantul s-au împletit dintotdeauna și-o vor mai face și de-acum încolo. Ține de tipologia fiecăruia. Și chiar și-așa, fiecare individ poate avea ambele laturi, una dominantă și una în stare latentă.
Cartea este scrisă cu multă sensibilitate, multă finețe psihologică. Departe de a fi una siropoasă, nu este contraindicată ,,diabeticilor'' ( fac referire la cei ce evită ,,dulcegăriile'' , nu la cei bolnavi ). Întâlnesc, cu plăcere, destul de des în paginile acestui roman, adjectivul ,,adorat'', care , în ziua de azi, a devenit la fel de rar precum floarea-de -colț ; aproape că a ieșit din uz.
Sunt autori ce-și construiesc personajele ( nu neapărat ale aceluiași roman ) , cu firi diametral opuse. Deși este singurul roman citit, al acestei autoare, nu o ,, văd'' capabilă de a concepe personaje negative.
Care să fie explicația acestui bun-simț ieșit din comun, (chiar și pentru acele vremuri) a acestui abandon de sine, în favoarea celuilalt ? Nu mă refer la creionarea personajelor, ci la întreaga carte din care transpare caracterul deosebit al autoarei. Probabil bagajul genetic și-a spus cuvântul, Florence Barclay , fiind fiica unui rector anglican, iar mai târziu, devenind soție de pastor.
Și iată cum supozițiile mele s-au adeverit : răspunsul vine chiar de la autoare, în prefața unei ediții mai vechi, aceasta spunând despre opera sa : ,, Scopul pe care l-am urmărit întotdeauna a fost să nu scriu un singur rând care ar putea îndemna pe cineva la păcat sau ar putea leza pe altcineva și să nu descriu niciodată un caracter care ar putea denatura idealurile personajelor cu care cititorul va face cunoștință în cărțile mele ''. ( Ediția publicată la Editura Aldo Press în 2010 ).
Uneori nu cunoști persoana de lângă tine, sau chiar pe tine însăți, darămite să intuiești caracterul cuiva după romanul scris ! Flerul meu e în stare de veghe ...
Jane, eroina principală, o tânără de treizeci de ani, era descrisă de către cunoscuți, cât mai puțin deranjant : ,, o femeie frumoasă, închisă într-un exterior puțin atrăgător ''. Niciun bărbat nu avusese curiozitatea de a descoperi sub acest înveliș, mai puțin plăcut, o femeie ce putea fi perfectă. Pentru ei era o bună camaradă și o confidentă de încredere.
Deși înzestrată cu multe calități, datorită timidității și neîncrederii în propria-i persoană, toată viața a îndeplinit numai însărcinări de a doua mână, dar mereu cu drag. Niciodată nu simțise cum e să fi unica, cea dintâi, în viața cuiva.
Trăia cu regretul că nu-și amintea dragostea de mamă, nici mângâierile la care se gândise de multe ori, pierzându-și mama din fragedă copilărie. Mică fiind nu era obișnuită cu manifestări de simpatie.
La circa doisprezece ani după moartea stăpânei, fosta cameristă a mamei lui Jane, fiind în vecinătatea casei, din dorința de a revedea chipuri cunoscute, îi vizitează. Este decepționată la vederea fetei cu apucături băiețești, odinioară arătând ca o păpușică fragilă.
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,, ...................................................................................................................
Înainte de plecarea bătrânei cameriste, Jane află o mulțime de amănunte nebănuite ; între altele Sarah îi spuse că mama ei avea obiceiul să-i sărute mâinile : ,,Oh,domnișoară, vă săruta mânuțele una după alta ; spunea că sunt trandafirii, ca petalele de floare, și vi le acoperea în fiecare zi cu sărutări ''.
Fetița nu era obișnuită cu astfel de manifestări de simpatie, și se uita la mâinile mari cu pielea ca pergamentul ale cameristei și începu să râdă, în realitate din cauză că-i era rușine de ceva care o făcea să se înece în gât, văzând picurul de lacrimi pe care Sarah îl frământa între pleoape. Fosta cameristă plecă gândindu-se că domnișoara Jane a crescut mare, dar este fără pic de inimă. Jebb și Frauelin însă nu putură să-și explice de ce începând din ziua aceea mâinile lui Jane, care le dădeau multă bătaie de cap înainte, erau acum întotdeauna curate ; iar în ziua când se serbă aniversarea fetiței, după ce rămase singură prin întunericul camerei ei se vârâ sub plapumă și-și sărută ea singură mâinile, căutând să mai găsească urma sărutului mângâietor de mamă care se oprise pe aceste mâini, întocmai ca un fluture uitat.
..........................................................................................................................''
Tatăl și-l vedea foarte rar. Acesta își dorise un băiat și nu suporta ideea că născându-se fată moștenise chipul lui și nu frumusețea mamei ei. După moartea tatălui a rămas sub protecția unei mătuși.
Garth, mai tânărul camarad al lui Jane era un artist desăvârșit, înzestrat de la natură cu un chip frumos. Soarta le joacă renghiul și îi apropie destul de mult, contrar așteptărilor lor.
Știindu-l un mare admirator al frumosului, sub orice formă, considerându-se urâtă și nedemnă de a-i fi soție, deși îl plăcea mai mult decât s-ar fi așteptat, sub pretextul că este mai tânăr decât ea ,,un copil'', îi refuză acestuia cererea în căsătorie.
Deși izbindu-se de refuzul ei, neașteptat, admirabile sunt lipsa de ranchiună, dar mai ales, uitarea lui de sine, iubirea față de Jane acaparându-l întru totul în tot acest timp.
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,,.........................................................................................................................
- Nu m-am gândit la mine, zise el încetișor. Nu știu cum se face, dar de când tot sufletul mi-e plin de dumneata, la mine nu m-am mai gândit deloc. Tocmai din cauza aceasta nu mi-am dat seama nici de puținele calități pe care le-aș avea și care m-ar putea face demn de iubirea dumitale. Am crezut că și dumneata ai simțit exact ca și mine, că noi doi suntem făcuți unul pentru altul.
..........................................................................................................................
În clipa în care a auzit răspunsul pe care i-l dăduse și a înțeles că răspunsul ei este definitiv, omul acesta se supusese unei porunci care îl îndemna să iasă pentru totdeauna din orbita preocupărilor ei.
.........................................................................................................................''
Regretele tardive o marchează o perioadă îndelungată de timp. Negăsindu-și liniștea, la sfatul doctorului ei, face o călătorie în străinătate. Gândurile ce-o împresoară tot la el o duc.
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,,........................................................................................................................
Din fundul cerului albastru și nesfârșit i se părea că ochii luminoși ai lui Garth veghează asupra ei, de aceea îi închise pe ai ei, ca să-l poată vedea mai bine.
.........................................................................................................................''
Într-o seară, în timp ce-și face siesta pe terasa hotelului ,, Mena House'', de unde admira piramidele, citește în ziar o știre prin care află că Garth, tânărul pictor pe care îl iubește, în urma unui accident, a rămas fără vedere.
,, La vremea respectivă ce hoteluri existau, de pe terasa cărora să vadă piramidele ? '' - mă întreb ... ,, Mătăniile'' fiind scrisă în 1909. Și intrigată de întrebarea aceasta am căutat date să văd dacă e realitate sau pură ficțiune. Și iată cum aflu că ,, Mena House'' exista încă din 1886 ... și mai dăinuie și astăzi !
Viața ia o turnură neașteptată, Jane și Garth, intersectându-și din nou destinele. Garth interpretează interesul lui Jane ca fiind făcut din milă, ea respingându-l înainte de accident. Orgoliul nu-i permite să conceapă altfel situația.
Alte două fragmente ce emană sensibilitate și adorație :
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,,.........................................................................................................................
Jane își plecă fruntea și atinse cu buzele locul unde pe masă fusese mâna lui, apoi îi răspunse :
...........................................................................................................................
Dar crede-mă, Brand,după ce un bărbat a simțit strângerea de mână care pentru el a devenit o amintire, ceva persistă spre deosebire de restul care se uită și se pierde, să nu te miri că acel bărbat se teme de contactul chiar fugar cu o altă femeie, care ar putea să întunece această amintire, să se suprapună ei sau să o elimine definitiv.
..........................................................................................................................''
Titlul cărții este inspirat de romanța ,, The Rosary'', pe care am găsit-o în interpretarea Verei Lynn.
Sentimente ce te-ncearcă pe parcursul lecturării : empatia față de Jane , copila, ce nu a apucat să se bucure suficient de mama ei, scotocind în arhiva minții să-și amintească, măcar, o îmbrățișare de-a acesteia ; empatia față de momentele de restriște prin care trec cele două personaje principale, deopotrivă - fiecare punându-l pe celălalt pe un piedestal și uitând cu desăvârșire de sine. Lipsa comunicării dă altă conotație întregii situații în care se găsesc cei doi protagoniști.
Concluzia : ,, Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate ;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate.
...............................................
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.
...............................................
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.
..............................................
,,Glosă '' -Mihai Eminescu
Dacă stilul lui Florence L.Barclay tot e să fie catalogat, de către unii, ca ,, desuet '' , da, sunt și persoane ce preferă acest gen. Așa cum sunt amatori ce achiziționează obiecte de mobilier sau decorative, pe care, contra cost, să le fie aplicată, patina timpului, așa și unele suflete au nevoie de o ... patină a timpului.
Sâmburele de adevăr :
Romanul ,, Mătăniile '' are doi sâmburi de adevăr : Existența, cu adevărat, a hotelului ,, Mena House'', pe terasa căruia și-a luat cina, Jane, atunci când se afla în Cairo, el dăinuind și astăzi, din 1886 și romanța, ce a fost sursa de inspirație a titlului cărții, ,,The Rosary '' , pe care am găsit-o în interpretarea Verei Lynn.
Ecranizare : Până în clipa de față nu există nicio ecranizare a acestui roman. Din păcate!
Amatorilor altor genuri, spre exemplu celor de aventură, unde abundă acțiunea, ,,Mătăniile'', ar putea părea o carte plicticoasă.
Cineva se plângea de un debut greoi și desuet. Greoi, e mult spus. Nepotrivit chiar. Abundă în descrieri. Tocmai datorită acestui aspect, te face să te simți de parcă ai fi acolo, văzând și simțind acele lucruri.
Desuet ? În primul rând, să nu uităm că autoarea s-a născut în 1862, pe 2 decembrie. Nefiind, neapărat, o caracteristică specifică acelor vremuri, consider că desuetul și extravagantul s-au împletit dintotdeauna și-o vor mai face și de-acum încolo. Ține de tipologia fiecăruia. Și chiar și-așa, fiecare individ poate avea ambele laturi, una dominantă și una în stare latentă.
Cartea este scrisă cu multă sensibilitate, multă finețe psihologică. Departe de a fi una siropoasă, nu este contraindicată ,,diabeticilor'' ( fac referire la cei ce evită ,,dulcegăriile'' , nu la cei bolnavi ). Întâlnesc, cu plăcere, destul de des în paginile acestui roman, adjectivul ,,adorat'', care , în ziua de azi, a devenit la fel de rar precum floarea-de -colț ; aproape că a ieșit din uz.
Sunt autori ce-și construiesc personajele ( nu neapărat ale aceluiași roman ) , cu firi diametral opuse. Deși este singurul roman citit, al acestei autoare, nu o ,, văd'' capabilă de a concepe personaje negative.
Care să fie explicația acestui bun-simț ieșit din comun, (chiar și pentru acele vremuri) a acestui abandon de sine, în favoarea celuilalt ? Nu mă refer la creionarea personajelor, ci la întreaga carte din care transpare caracterul deosebit al autoarei. Probabil bagajul genetic și-a spus cuvântul, Florence Barclay , fiind fiica unui rector anglican, iar mai târziu, devenind soție de pastor.
Și iată cum supozițiile mele s-au adeverit : răspunsul vine chiar de la autoare, în prefața unei ediții mai vechi, aceasta spunând despre opera sa : ,, Scopul pe care l-am urmărit întotdeauna a fost să nu scriu un singur rând care ar putea îndemna pe cineva la păcat sau ar putea leza pe altcineva și să nu descriu niciodată un caracter care ar putea denatura idealurile personajelor cu care cititorul va face cunoștință în cărțile mele ''. ( Ediția publicată la Editura Aldo Press în 2010 ).
Uneori nu cunoști persoana de lângă tine, sau chiar pe tine însăți, darămite să intuiești caracterul cuiva după romanul scris ! Flerul meu e în stare de veghe ...
Jane, eroina principală, o tânără de treizeci de ani, era descrisă de către cunoscuți, cât mai puțin deranjant : ,, o femeie frumoasă, închisă într-un exterior puțin atrăgător ''. Niciun bărbat nu avusese curiozitatea de a descoperi sub acest înveliș, mai puțin plăcut, o femeie ce putea fi perfectă. Pentru ei era o bună camaradă și o confidentă de încredere.
Deși înzestrată cu multe calități, datorită timidității și neîncrederii în propria-i persoană, toată viața a îndeplinit numai însărcinări de a doua mână, dar mereu cu drag. Niciodată nu simțise cum e să fi unica, cea dintâi, în viața cuiva.
Trăia cu regretul că nu-și amintea dragostea de mamă, nici mângâierile la care se gândise de multe ori, pierzându-și mama din fragedă copilărie. Mică fiind nu era obișnuită cu manifestări de simpatie.
La circa doisprezece ani după moartea stăpânei, fosta cameristă a mamei lui Jane, fiind în vecinătatea casei, din dorința de a revedea chipuri cunoscute, îi vizitează. Este decepționată la vederea fetei cu apucături băiețești, odinioară arătând ca o păpușică fragilă.
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,, ...................................................................................................................
Înainte de plecarea bătrânei cameriste, Jane află o mulțime de amănunte nebănuite ; între altele Sarah îi spuse că mama ei avea obiceiul să-i sărute mâinile : ,,Oh,domnișoară, vă săruta mânuțele una după alta ; spunea că sunt trandafirii, ca petalele de floare, și vi le acoperea în fiecare zi cu sărutări ''.
Fetița nu era obișnuită cu astfel de manifestări de simpatie, și se uita la mâinile mari cu pielea ca pergamentul ale cameristei și începu să râdă, în realitate din cauză că-i era rușine de ceva care o făcea să se înece în gât, văzând picurul de lacrimi pe care Sarah îl frământa între pleoape. Fosta cameristă plecă gândindu-se că domnișoara Jane a crescut mare, dar este fără pic de inimă. Jebb și Frauelin însă nu putură să-și explice de ce începând din ziua aceea mâinile lui Jane, care le dădeau multă bătaie de cap înainte, erau acum întotdeauna curate ; iar în ziua când se serbă aniversarea fetiței, după ce rămase singură prin întunericul camerei ei se vârâ sub plapumă și-și sărută ea singură mâinile, căutând să mai găsească urma sărutului mângâietor de mamă care se oprise pe aceste mâini, întocmai ca un fluture uitat.
..........................................................................................................................''
Tatăl și-l vedea foarte rar. Acesta își dorise un băiat și nu suporta ideea că născându-se fată moștenise chipul lui și nu frumusețea mamei ei. După moartea tatălui a rămas sub protecția unei mătuși.
Garth, mai tânărul camarad al lui Jane era un artist desăvârșit, înzestrat de la natură cu un chip frumos. Soarta le joacă renghiul și îi apropie destul de mult, contrar așteptărilor lor.
Știindu-l un mare admirator al frumosului, sub orice formă, considerându-se urâtă și nedemnă de a-i fi soție, deși îl plăcea mai mult decât s-ar fi așteptat, sub pretextul că este mai tânăr decât ea ,,un copil'', îi refuză acestuia cererea în căsătorie.
Deși izbindu-se de refuzul ei, neașteptat, admirabile sunt lipsa de ranchiună, dar mai ales, uitarea lui de sine, iubirea față de Jane acaparându-l întru totul în tot acest timp.
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,,.........................................................................................................................
- Nu m-am gândit la mine, zise el încetișor. Nu știu cum se face, dar de când tot sufletul mi-e plin de dumneata, la mine nu m-am mai gândit deloc. Tocmai din cauza aceasta nu mi-am dat seama nici de puținele calități pe care le-aș avea și care m-ar putea face demn de iubirea dumitale. Am crezut că și dumneata ai simțit exact ca și mine, că noi doi suntem făcuți unul pentru altul.
..........................................................................................................................
În clipa în care a auzit răspunsul pe care i-l dăduse și a înțeles că răspunsul ei este definitiv, omul acesta se supusese unei porunci care îl îndemna să iasă pentru totdeauna din orbita preocupărilor ei.
.........................................................................................................................''
Regretele tardive o marchează o perioadă îndelungată de timp. Negăsindu-și liniștea, la sfatul doctorului ei, face o călătorie în străinătate. Gândurile ce-o împresoară tot la el o duc.
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,,........................................................................................................................
Din fundul cerului albastru și nesfârșit i se părea că ochii luminoși ai lui Garth veghează asupra ei, de aceea îi închise pe ai ei, ca să-l poată vedea mai bine.
.........................................................................................................................''
Într-o seară, în timp ce-și face siesta pe terasa hotelului ,, Mena House'', de unde admira piramidele, citește în ziar o știre prin care află că Garth, tânărul pictor pe care îl iubește, în urma unui accident, a rămas fără vedere.
,, La vremea respectivă ce hoteluri existau, de pe terasa cărora să vadă piramidele ? '' - mă întreb ... ,, Mătăniile'' fiind scrisă în 1909. Și intrigată de întrebarea aceasta am căutat date să văd dacă e realitate sau pură ficțiune. Și iată cum aflu că ,, Mena House'' exista încă din 1886 ... și mai dăinuie și astăzi !
Viața ia o turnură neașteptată, Jane și Garth, intersectându-și din nou destinele. Garth interpretează interesul lui Jane ca fiind făcut din milă, ea respingându-l înainte de accident. Orgoliul nu-i permite să conceapă altfel situația.
Alte două fragmente ce emană sensibilitate și adorație :
,, Mătăniile'' de Florence L. Barclay ( fragment )
,,.........................................................................................................................
Jane își plecă fruntea și atinse cu buzele locul unde pe masă fusese mâna lui, apoi îi răspunse :
...........................................................................................................................
Dar crede-mă, Brand,după ce un bărbat a simțit strângerea de mână care pentru el a devenit o amintire, ceva persistă spre deosebire de restul care se uită și se pierde, să nu te miri că acel bărbat se teme de contactul chiar fugar cu o altă femeie, care ar putea să întunece această amintire, să se suprapună ei sau să o elimine definitiv.
..........................................................................................................................''
Titlul cărții este inspirat de romanța ,, The Rosary'', pe care am găsit-o în interpretarea Verei Lynn.
Sentimente ce te-ncearcă pe parcursul lecturării : empatia față de Jane , copila, ce nu a apucat să se bucure suficient de mama ei, scotocind în arhiva minții să-și amintească, măcar, o îmbrățișare de-a acesteia ; empatia față de momentele de restriște prin care trec cele două personaje principale, deopotrivă - fiecare punându-l pe celălalt pe un piedestal și uitând cu desăvârșire de sine. Lipsa comunicării dă altă conotație întregii situații în care se găsesc cei doi protagoniști.
Concluzia : ,, Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate ;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate.
...............................................
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.
...............................................
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.
..............................................
,,Glosă '' -Mihai Eminescu
Dacă stilul lui Florence L.Barclay tot e să fie catalogat, de către unii, ca ,, desuet '' , da, sunt și persoane ce preferă acest gen. Așa cum sunt amatori ce achiziționează obiecte de mobilier sau decorative, pe care, contra cost, să le fie aplicată, patina timpului, așa și unele suflete au nevoie de o ... patină a timpului.
Sâmburele de adevăr :
Romanul ,, Mătăniile '' are doi sâmburi de adevăr : Existența, cu adevărat, a hotelului ,, Mena House'', pe terasa căruia și-a luat cina, Jane, atunci când se afla în Cairo, el dăinuind și astăzi, din 1886 și romanța, ce a fost sursa de inspirație a titlului cărții, ,,The Rosary '' , pe care am găsit-o în interpretarea Verei Lynn.
Ecranizare : Până în clipa de față nu există nicio ecranizare a acestui roman. Din păcate!
Comentarii
Trimiteți un comentariu