Simplitatea, în cazul de față, ca formă narativă, are farmecul ei dacă reuşeşti să-i înțelegi subtilitățile. Finețurile psihologice, empatia și ascuțimea minții nu sunt pentru oricine, de aceea și fac din ,,O mie de cocori''a lui Yasunari Kawabata o carte de neînțeles. Paginile unor astfel de cărți sporesc plictisul și confuzia, amatorii de acțiune sfârșind prin a considera-o chiar jalnică.
Consider că fiecare carte are un mesaj de transmis iar dacă știi a citi printre rânduri te poți considera norocos și mai îmbogățit spiritual.
Stilul povestirii nu abundă în descrieri tocmai pentru a evidenția esența.
O mie de cocori (senbazuru-1000 de cocori),orizuru (cocori de hârtie, cocori origami), conform unei legende japoneze, simbolizează recuperarea după o boală sau viață lungă (câte un cocor pentru fiecare an reprezentat), iar persoana căreia dorește să i se îndeplinească dorința trebuie să-i finalizeze în decursul unui an. O mie de cocori sunt un simbol de cadouri populare pentru familie, prieteni și persoane speciale.
Tot în Japonia mai există obiceiul prin care se reunesc mai multe persoane pentru a plia o mie de cocori pentru a ajuta persoana dragă, bolnavă. Este plăcut să vezi astfel de momente în care oamenii se gândesc la a-i sprijini pe cei apropiați, prin orice mijloace, fie și simbolic vorbind...
În Japonia un important ritual este cel al ceremoniei ceaiului ce se consideră că dă naștere unei trăiri adânci, în sufletele participanților, și le ascute simțul estetic. Ceremonia ceaiului este văzută nu doar ca o simplă modalitate de a-ți petrece timpul, ci precum o cale de introspecție, de autocunoaștere, de disciplinare a sufletului. Chado- ceremonia servirii ceaiului japonez nu este maniera propriu-zisă de servire a ceaiului la masă, nu este un cod al bunelor maniere nipon, este mai mult decât atât: un amalgam de percepte filozofice, estetice și religioase. Cei ce se adună în cadrul unei astfel de ceremonii trebuie să se detașeze de grijile de fiecare zi, să-și găsească liniștea sufletească pentru a petrece momentele într-o atmosferă calmă.
Deși maestră în ceremonia ceaiului, principiile caracteristice acestui ritual spiritual, precum armonia, respectul, puritatea și liniștea, nu mai au aceeași valoare pentru Chikako, deteriorându-i simbolistica, în momentele în care resentimentele din trecut îi stăpânesc sufletul, înnegurându-le și pe cele ale celor prezenți, ale căror destine se împletesc, mai ales că se folosește de acest ritual, în repetate rânduri, în atingerea unor scopuri josnice.
Din nefericire, această situație, mă duce cu gândul la parastasele românești, la care, de cele mai multe ori, se pierde respectul pentru cei decedați, iar îmbuibarea, bârfa și răutatea iau locul pioșeniei, nostalgiei și regretului. Lăsând la o parte naționalitatea, cultura și tradițiile, consider că totul ține de caracterul omului. Ca dealtfel și privitor la așa-zisele conflicte între generații și războaiele, tacite sau nu, dintre bărbați și femei. Nu cred în ele. Totul ține de tipologia fiecăruia.
Revenind la subiectul cărții, Kikuji, personajul central, lipsit de orice urmă de entuziasm, acceptă invitația la ceai a instructoarei unor astfel de ceremonii, Chikako, una dintre fostele amante a tatălui său defunct. După moartea tatălui său încetase să mai dea curs acestor invitații, considerându-le simple gesturi de politețe. Această ultimă invitație pomenea, însă, de prezența unei domnișoare pe care Chikako dorea să i-o prezinte.
Pe drumul către pavilionul de ceremonia ceaiului, Kikuji își aminti cum, copil fiind și însoțindu-și tatăl într-una din vizite la amantă, ușa fiindu-le deschisă de către slujnică, o surprinseră pe Chikako într-un moment jenant ce avea să-i marcheze copilăria... de atunci și până în prezent avea să revadă cu ochii minții pata violacee, de mărimea unei palme, ce i se întindea de pe piept până pe stomac, acoperită de părul pe care ea îl tăia cu forfecuța. I s-a părut un aspect de-a dreptul hidos cu care făcea diverse conexiuni... copil fiind nu îl speria atât de tare ideea de a avea frați de la o altă femeie decât mama sa, cât că acel copil ce se va hrăni de la acel piept nu va fi altceva decât o spurcăciune, iar adult fiind se temea să nu regăsească acel semn pe trupul altei femei.
Convinsă fiind că a fost părăsită de amant din cauza acestui aspect inestetic ce o marcase și pe ea, Chikako lipsită de scrupule și cu sufletul înveninat, avea să-i poarte pică toată viața, celei de a doua amante, doamna Ota, o frumusețe matură și melancolică. Față de mama lui Kikuji, după agitația momentului, sfârși prin a avea o relație prietenoasă, în timp, devenind instructor de ceremonia ceaiului, al familiei. Gândul că mama lui Kikuji ar fi putut fi geloasă, vreodată, pe Chikako nu putea decât stârni zâmbete.
După moartea părinților tânărului Kikuji, Chikako continuă să se bage și să-i dirijeze viața, în mod costant, fapt ce nu putea decât să-l irite, dar, din bun-simț, să nu arate în mod vădit acest lucru.
Chikako consideră că este menirea ei de a-i găsi un rost în viață lui Kikuji și de a-l vedea la casa lui, iar în cadrul ceremoniei ceaiului dorește să-i facă cunoștiință cu domnișoara Inamura, tânăra cu eșarfa cu o mie de cocori, pe care o întâlnise, mai devreme, pe drum. Deși îi remarcase frumusețea izbitoare, Kikuji, nu este pregătit sub nicio formă pentru un omiai, insistențele lui Chikako nefăcând decât să-l irite. Ca din întâmplare, la ceremonie veniseră, aparent neinvitate, doamna Ota și fiica acesteia, Fumiko, o tânără extrem de timidă și inocentă.
......................................................................................................................................................
,,Acea doamnă Ota venise la ceremonia ceaiului lui Chikako după moartea tatălui lui Kikuji, ba o adusese cu ea și pe fiică-sa.
Kikuji simți că-l atinge ceva rece pe corp.
Chikako îi mărturisise că n-o invitase pe doamna Ota. Ceea ce-l mira însă pe Kikuji era faptul că cele două femei continuaseră să se întâlnească și după moartea tatălui său. Poate că domnișoara Ota îi era chiar elevă lui Chikako.
-Dacă nu-ți convine, îi spun să-și vadă de drum, să știi! îi zise Chikako privindu-l drept în ochi.
-Ba nu... Din punctul meu de vedere, nu e nici o problemă. Sigur că dacă ea vrea să plece...
-Ei, și tu acum! Dacă era genul de om care să se gândească la asemenea lucruri, nu le-ar fi produs atâta nefericire alor tăi.
-Zici că e și fiică-sa cu ea?
Kikiji n-o văzuse niciodată. Nu i se părea tocmai potrivit s-o cunoască pe fata cu o mie de cocori aici, în prezența doamnei Ota. Ba mai mult, gândul că urma s-o întâlnească pe fiica ei astăzi îi displăcea profund.
Vocea lui Chikako însă îl zgâria pe creier.
-Oricum știe deja că sunt aici. N-am unde să mai fug.
Și se ridică în picioare. Intră în camera de ceremonie pe ușa de lângă
tokonoma, unde se afla aranjamentul floral, și își reluă locul în partea din față a încăperii.
Chikako veni și ea din urmă.
-Vi-l prezint pe domnul Mitani, fiul răposatului domn Mitani, spuse ea pe un ton cât se poate de formal.
Kikuji se înclină adânc în direcția adunării și, în timp ce-și îndrepta spatele, avu timp să se uite mai bine la fata doamnei Ota. Puțin dezorientat, nu reuși de la început să distingă o femeie de alta în marea de chimonouri înflorate. Își dădu seama că doamna Ota era așezată chiar în fața lui, de partea cealaltă a camerei.
-Kikuji! se auzi vocea doamnei Ota, plină de o afecțiune sinceră. Nu ți-am mai scris de multă vreme! Și-a trecut atâta timp de când nu ne-am mai văzut!
Femeia o trase de mânecă pe fiică-sa, îndemnând-o să se prezinte la rându-i. Tânăra se-nroși toată la față și-și lăsă privirea în jos.
Lui Kikuji situația în sine i se păru cât se poate de ciudată. Din punctul lui de vedere, nu era nici cea mai mică urmă de ostilitate în atitudinea doamnei Ota. I se părea plină de căldură, amabilă și copleșită de bucuria acelei întâlniri neașteptate. Poate că pur și simplu nu-și dădea seama de felul în care-i era percepută prezența la ceremonie.
Fiica ei ședea țeapănă, cu capul plecat.
În cele din urmă, doamna Ota înțelese și ea cum stau lucrurile și se înroși la rândul ei, continuând totuși să se uite la Kikuji ca și cum ar fi vrut să vină lângă el și să-i spună ceva.
-Studiezi și tu ceremonia ceaiului?
-Nu, nu mă pricep deloc.
-Serios? Doar se poate spune că o ai în sânge...
Femeia părea incapabilă să-și stăpânească emoția. Ochii i se umeziseră în timp ce vorbea. Kikuji n-o mai văzuse la înmormântarea tatălui său. Nu părea să se fi schimbat în cei patru ani care trecuseră. Gâtul ei alb și lung era neschimbat, iar umerii lați, care parcă se potriveau perfect cu gâtul, îi dădeau o înfățișare tânără pentru vârsta ei.
..........................................................................................................................................................
Chikako ațâță puțin cărbunii din vatră.
-Domnișoara Inamura, vă rog să faceți dumneavoastră ceaiul pentru domnul Mitani. Mi se pare că încă nu v-a venit rândul la ceai.
Fata cu o mie de cocori se ridică. Kikuji o remarcase lângă doamna Ota, dar evitase să se uite la ea după ce le văzuse pe doamna Ota și fiica ei.
Chikako voia, de fapt, să i-o arate lui.
Când se așeză lângă vatră, femeia se întoarse către Chikako.
-Ce bol să folosesc?
-Păi, cred că bolul Oribe ar fi perfect, spuse Chikako. A fost al tatălui domnului Mitani. Ținea mult la el și mi l-a lăsat mie.
Kikuji își aminti bolul pe care Chikako îl așezase în fața tinerei. Îi aparținuse, într-adevăr, tatălui său, iar el, la rându-i îl primise de la doamna Ota.
Cum s-o fi simțit săraca doamnă Ota văzând la acea ceremonie un bol care fusese al răposatului ei soț și care ajunsese de la tatăl lui Kikuji la Chikako? Kikuji era mirat de lipsa de tact a lui Chikako.
.........................................................................................................................................................
Kikuji încerca astfel să nu se gândească la legăturile personale pe care le reprezenta acel bol. Trecuse de la Ota la soția lui, de la ea la tatăl lui Kikuji și de la el la Chikako; cei doi bărbați, Ota și tatăl lui Kikuji, muriseră, iar cele două femei se aflau acolo cu el, în aceeași cameră. Era ceva straniu în evoluția bolului.
Iar acum, văduva și fiica lui Ota, Chokako, tânăra Inamura și celelalte femei țineau bolul în mâini și-l duceau la buze.
........................................................................................................................................................
Între timp, Chikako și două sau trei dintre elevele ei preferate se apucaseră de strâns prin cameră.
-Și ce-a vrut doamna Ota?
-Nimic deosebit. Nimic, de fapt.
- Ai grijă cu ea! Așa-i de slabă și de blândă, tot timpul reușește să te convingă că n-ar fi în stare să-i facă rău nici unei muște. Dar nu știi niciodată ce gândește cu adevărat.
-Să-nțeleg că vă vizitați în mod frecvent... zise Kikuji nu fără sarcasm. De când a început să vină la ceremoniile pe care le organizezi?
O porni în direcția grădinii, încercând să scape din cleștele conversației cu Chikako.
-Dar fata? Fata ți-a plăcut? E drăguță, nu? îl urmă ea.
-Da, e o fată foarte drăguță. Mi-ar fi făcut mult mai multă plăcere s-o cunosc fără toată adunătura din jur: tu, doamna Ota, fantoma tatei.
-Și de ce, mă rog, te-a deranjat prezența noastră? În fond doamna Ota n-are nici în clin, nici în mânecă cu domnișoara Inamura.
-Nu știu. Pur și simplu, nu mi s-a părut frumos față de ea.
-Păi, de ce? Îmi cer scuze din nou dacă te-a deranjat într-atât prezența doamnei Ota, dar te rog să nu uiți că nu eu am invitat-o. Și-n plus, domnișoara Inamura n-are nici o treabă cu ceilalți.
-Îmi pare rău, dar trebuie să plec.
Se opri din mers. Dacă ar fi continuat plimbarea cu Chikako, cine știe când l-ar fi lăsat în pace. Rămas singur observă că azaleele de pe coastă înmugureau. Oftă din rărunchi. Se simțea dezgustat de sine însuși pentru că primise invitația lui Chikako. Impresia pe care i-o lăsase însă fata cu o mie de cocori era una de prospețime, de curățenie. Poate că și datorită ei întâlnirea cu două dintre amantele tatălui său nu-l supărase chiar atât de tare. Ele mai vorbeau încă despre părintele lui, în timp ce maică-sa se stinsese și ea. Îl cuprinse un nou val de mânie. Pata de pe pielea lui Chikako îi veni din nou în minte.
O briză de seară făcu să foșnească frunzele tinere. Kikuji mergea agale cu pălăria în mână.
O văzu de la distanță pe doamna Ota în umbra porții principale. Se gândi cum s-o evite. Dacă ar fi luat-o la stânga sau la dreapta, pieptiș pe munte, ar fi găsit cu siguranță o altă ieșire. Se îndreptă totuși spre poarta principală. O umbră întunecată i se așternu pe față.
Doamna Ota îl zări și veni direct către el. Era roșie toată-n obraji.
-Te-am așteptat. Am vrut mult să mai stau de vorbă cu tine. Poate că-ți par prea îndrăzneață, dar chiar voiam să-ți mai zic ceva. Dacă ne spunem acum la revedere, cine știe când ne mai vedem.
........................................................................................................................................................
Kikuji se simți din nou foarte stânjenit. Iar femeia părea să aștepte înțelegere din partea lui, ca și cum lucrurile pe care i le povestea erau cât se poarte de normale. Însă n-ar fi putut să spună că-i plăcea sau displăcea în mod clar situația, pentru că doamna Ota povestea totul cu o căldură aparte în voce.
.........................................................................................................................................................
Femeia părea să se roage cu ardoare pentru ceva, iar rugămintea ei nu făcea o distincție clară între tată și fiu. Cuvintele îi erau învăluite într-o nostalgie, adâncă, plină de afecțiune, de parcă ar fi vrut să-i vorbească tatălui, nu fiului.
Ostilitatea pe care Kikuji și mama lui o simțiseră față de doamna Ota scăzuse acum în intensitate, deși nu dispăruse cu totul. Bărbatul se temea că, dacă nu era atent, l-ar fi putut regăsi în sine pe tatăl iubit odinioară de doamna Ota. Se simți ispitit să-și imagineze că știa de fapt trupul acelei femei de multă vreme.
Kikuji aflase că tatăl lui o lăsase pe Chikako după o aventură scurtă, dar cu doamna Ota stătuse până la sfârșitul vieții.''
În timp ce doamna Ota își depăna trecutul alături de tatăl lui, Kikuji se simți deodată cuprins de-un sentiment de afecțiune față de ea. În timp ce inima i se înmuia, nu a putut-o alunga, ba chiar s-a lăsat cucerit. După momentele petrecute între ei, doamna Ota a fost cuprinsă de vină, cerându-și printre lacrimi, scuze că l-ar fi sedus și, mai ales, aflând și de omiai-ul avut în cadrul ceremoniei ceaiului. Kikuji, din contră, nu ar fi simțit aceste remușcări, cu toate că i se părea firesc să le fi avut...omiai-ul a fost un lucru impus, la care a participat fără tragere de inimă, regretând că l-a adus în discuție... în schimb a fost fascinat de sensibilitatea, căldura și maturitatea doamnei Ota, conșientizând ce l-a atras pe tatăl lui la femeia ce îl făcuse fericit atâta timp.
Deși Kikuji a sunat-o pe doamna Ota la trei zile după întâlnirea lor, fapt ce a bucurat-o mult, aceasta nu a venit la cea de-a doua întrevedere. Fumiko, fiica acesteia, jenată de toată situația i-a interzis mamei să se vadă cu Kikuji, cerându-i să anuleze întâlnirea. Doamna Ota privea telefonul cu lacrimile curgându-i șiroaie și i-a cerut fiicei să anuleze întâlnirea în locul ei, neavând forța necesară.
Fumiko i-a mărturisit aceste lucruri lui Kikuji dorind să scuze comportamentul mamei, în condițiile în care el avusese un omiai aranjat. Kikuji era intrigat de situație...avusese un omiai impus, nu consimțit, el nu își dorise asta. Se considera un bărbat matur, capabil să ia propriile decizii. A încercat să-i deschidă ochii lui Fumiko asupra frumuseții interioare a doamnei Ota, de care nici ea însăși nu era conștientă.
În timp ce era la serviciu, Kikuji are parte de un alt aranjament impus de către Chikako, aceasta având cheile pavilionul de ceai din incinta casei lui Kikuji face pregătiri și i-o aduce în casă pe tânăra Inamura. Prezența tinerei i se pare lui Kikuji agreabilă, reconfortantă, dar nimic mai mult.
După puțin timp primește vizita neașteptată a doamnei Ota care slăbise îngrozitor de mult și pare transfigurată la față. Abătută și plânsă, i-a mărturisit că nu a mai rezistat fără să-l vadă. Totodată se simțea vinovată de sentimentele avute față de el și se considera o piedică în presupusa relație cu tânăra Inamura, relație de care intriganta Chikako, îi spusese telefonic, în cursul acelei dimineți, că avansează. Kikuji nu reușește s-o convingă de contrariu. I-a spus că Chikako a fost și ea amanta tatălui său, ea este intermediara acelui omiai pe care el nu și l-a dorit și de care nu este interesat, că toată otrava și frustrările de odinioară sunt adunate în acea femeie și este conștient că tatăl lui a fost norocos având-o pe ea, pe doamna Ota în preajmă.
Văzând că i se face rău și pare a i se scurge viața din ea, Kikuji comandă un taxi și o duce pe doamna Ota acasă. La ora două noaptea primește un telefon de la fiica ei, Fumiko ce îi solicită ajutorul, spunând că mama ei s-a sinucis. Kikuji se străduia să înțeteagă ce o ucisese...dragostea sau vina? Tulburat de moartea ei și având insomnii lua sedative cu shake. Deși doamna Ota nu mai era, căldura atingerii sale avea s-o mai simtă mult timp.
La pomenirea celor șapte zile Kikuji îi trimite fiicei doamnei Ota, flori, în amintirea mamei. A doua zi își face curaj să meargă să-i prezinte condoleanțe. Fumiko l-a întrebat de ce nu a venit personal să aducă florile. Kikuji a mărturisit că a fost jenat să nu deranjeze rudele. Fumiko a spus că nu o mai preocupă lucrurile acestea.
Fără să-și dea seama, acest eveniment nefericit, sentimentele de vinovăție și amintirile părinților îi apropie pe Fumiko și Kikuji, ajungând să ia forma unei iubiri platonice, niciodată mărturisite.
După o perioadă de retragere cu sinele, Kikuji, revenit acasă, află de la Chikako faptul că atât Fumiko, cât și Inamura s-au căsătorit. După ceva timp, printr-un telefon neașteptat Kikuji primește vești de la Fumiko și află că ea nu s-a căsătorit și a fost mințit din nou de Chikako.
Îmi place abilitatea autorului, finețea psihologică cu care, prin cuvinte simple pătrunde în sufletele personajelor, descifrând sentimente și motivând acțiuni ce, dealtfel, datorită barierei impuse de cutumele societății și moralității sunt de neoprit... ce îi determină pe doamna Ota și pe Kikuji să se apropie unul de altul, pe cine vede doamna Ota în Kikuji, pe el sau amintirea tatălui acestuia, după păcat și remușcare vine timpul împăcării, purificării sau resemnarea?
De remarcat descrierea și însemnătatea simplelor obiecte, modul prin care leagă oameni sau oamenii sunt legați de ele...
.......................................................................................................................................................................
,,Bolul Shino cu strălucirea lui cald-sticloasă, îl făcu să se gândească la doamna Ota. Și cum piesa de colecție era atât de fină, amintirea ei i se înfățișă fără nici un fel de umbră sau de urâțenie a vinei. Uitându-se la acea capodoperă de ceramică, simți și mai mult ce capodoperă fusese doamna Ota. Într-o capodoperă nimic nu poate fi murdar.''
Comentarii
Trimiteți un comentariu