Florile de la mansardă

                                                                   V.C Andrews

    ,,Florile de la mansardă'' este a treia carte ce n-o pot lăsa din mână, determinându-mă să fac ceva săpături ... atât legate de autoare, despre care până acum nici nu am auzit, cât și despre subiectul cărții.
       Ce-i drept, în recenziile de pe net, marea majoritate scrise cu unealta-minune, a Windows-ului, ,,copy-paste'', cartea era ridicată în slăvi și se tot povestea cum bietul exemplar se uzase, din cauza atâtor mâini ce-și lăsaseră amprenta asupra lui. Acest aspect n-a fost suficient pentru a mă determina s-o cumpăr. După circa un an de ezitări, mi-am spus că e vremea s-o ,, primesc '' în casa mea.Ceva îmi dădea ghes s-o iau cât mai curând ... Designul era îmbietor, conținutul era cu ceva semne de întrebare ...
        Odată ce am intrat în posesia ei am și început s-o citesc. Captivantă, multă acțiune, uiți de toți și de toate, urmărind firul poveștii ( dacă vrei liniște, cadorisești persoana de care vrei să te descotorosești, cu un exemplar, și ești lăsat în pace ...).
        Cineva spunea că lectura e ,,grea'' prin prisma încărcăturii emoționale. O bună parte, empatizezi cu personajele și treci printr-un iureș de emoții, boală, suferință, apatie, lipsuri, cruzime, maturizare precoce, îndelungi așteptări ... toate culminând cu spasmele agoniei... Simți că atâta durere te apasă. Anumite acțiuni ale personajelor te pun pe gânduri și-ti spui că tu, una ( unu ), într-o situație similară n-ai proceda nicicând așa ...
Odată depășită perioada de criză, îți spui că lucrurile ar trebui să intre pe făgașul normal; la un moment dat, însă constați că personajele, cărora le dădeai până într-un punct circumstanțe atenuante, perseverează din greșeală în greșeală, din păcat în păcat, întărindu-și ideea, prost inoculată, că aparțin celui rău ...  Deja surveniseră nepăsarea, obișnuința. La început personajele se considerau nedreptățite de soarta care îi transformase în păcătoși, ființe ale celui rău, spunând că-n esență nu erau așa și-și doreau să se schimbe. Dar, pe parcurs, tinzi să crezi că acestea le erau, de fapt, firile, ascunzându-se sub masca ,,neputinței'' .
        Oamenii reacționează atât de diferit, traumele lasă sechele mari, iar de la a spune, la a face e cale lungă, de multe ori ne surprindem noi înșine prin acțiunile pe care le facem. Și tocmai că până nu te afli într-o atare situație și nu știi cum ai gestiona-o, nu poți condamna acțiunile altora.  
'        Virginia Cleo Andrews este numele complet al autoarei. Aceasta a publicat primele patru volume ale seriei ,, Florile de la mansardă'' între anii 1979-1986. Primul volum al seriei a avut un succes răsunător, ajungând un bestseller încă din primele două săptămâni. V.C. Andrews a murit de cancer în anul 1986. Văzând succesul fulminant ce l-au avut romanele sale, familia a angajat un așa-zis ,,scriitor-fantomă'' pentru a-i continua atât lucrările rămase sub formă de manuscris, cât și pentru a scrie mai multe povești care să fie publicate sub numele ei. Ultimul volum al seriei, intitulat ,,Grădina umbrelor'' este scris, în mare parte, de V. C. Andrews și finalizat de către scriitorul-fantomă Andrew Neiderman ( nu sunt rude, așa cum am fost tentată,în primă fază, să cred ; este o oarecare asemănare între numele unuia și prenumele altuia, diferența făcând-o ,,s''-ul din terminația numelui autoarei ).
        Ca și în cazul primei serii ,,Florile de la mansardă'', Neiderman a continuat volumul trei al seriei ,,Casteel'', următoarele două fiind inspirate după Andrews, scrie în totalitate al doilea volum al seriei ,,Audrina'', după care tot ce apare ulterior, din 1986 până în prezent, îi aparține întru totul, sub semnătura, deja celebră, a lui V.C.Andrews. Astfel mai văd lumina tiparului 23 de serii , dintre care două, seria ,,Jurnalul'' și seria ,,Mansardă'' ( ambele avănd câte trei volume ) fiind spin-off-uri  ale seriei ,,Florile din mansardă''. Ultimele două volume ale seriei ,,Mansardă'' se preconizează că ar apărea anul viitor.
        Neiderman a mai scris 44 de volume, ce nu au absolut nicio legătură, cu munca sa ca scriitor-fantomă al trustului ,, V.C.Andrews''. După unele s-au făcut ecranizări, renumită fiind ,, Avocatul diavolului''.
         Se spune că scrierile lui V.C.Andrews sunt un amestec de ,,groază gotică'' ( mi se pare cam mult spus ) și saga de familie. Frapant este ,însă, faptul că tema multora dintre ele este un subiect tabu, incestul consensual. S-a mers până într-acolo încât s-a speculat că însăși autoarea ar fi fost o victimă a abuzurilor ( cum putea o femeie blândă și în etate să conceapă povești înspăimântătoare, fără să fi trăit pe propria-i piele aceste experiențe cumplite ?). Dovezi care să susțină aceste ipoteze nu au existat. Autoarea declara, la vremea respectivă,că unele incidente din scrierile ei sunt autobiografice, iar altele inspirate din experiențele prietenilor și familiei, din propriile vise și amintiri, dar și din ficțiuni populare.
      În adolescență, Virginia Andrews a căzut pe scările școlii. Gravul accident a necesitat o intervenție chirurgicală, totul culminând cu o artrită. Mare parte a vieții a fost nevoită să și-o petreacă fie în cârje, fie în scaunul cu rotile. 
      Prin articolul-interviu dat de către editorul seriei ,,Florile din Mansardă'', Ann Patty, mi s-a confirmat că povestea se bazează pe un caz real :
  

                  ,, Da, ,,Flori în mansardă'' s-a bazat pe o poveste pe care a auzit-o când a fost la spital pentru o operație a coloanei vertebrale ... a fost adevărat - cel puțin aspectul copiilor ascunși, indiferent dacă gemenii erau reali, sexul, intervalul de timp, probabil nu. Cred că a fost doar conceptul de copii ascunși la mansardă, astfel încât mama ar putea moșteni o avere.''
     
     Una dintre rudele autoarei declara :
    
           ,,Flori în mansardă'' a fost bazată pe o poveste adevărată. Virginia era domnișoară când tatăl meu a făcut aranjamente pentru a o duce pe Virginia la spitalul de la Universitatea din Virginia pentru tratament. În timp ce era acolo, a ascultat o mărturisire a tânărului ei doctor. El și frații săi fuseseră închiși în pod de mai bine de șase ani pentru a păstra averea familiei. Evident că a redus timpul, în romanul ei, pentru a fi mai credibil. Acea zonă a țării are o mulțime de oameni foarte înstăriți. Nu știu cine erau.'' 
   
       Citirea Prologului, din primul volum al seriei, mai ales ultimul paragraf, mi-au lăsat impresia că ceva este real. Merg, în continuare, pe ideea că sunt experiențele și trăirile personale ale autoarei.

       ,, Așadar, asemenea lui Dickens mă voi ascunde sub un nume fals în această operă de ,, ficțiune'', și voi trăi în locuri închipuite, și mă voi ruga lui Dumnezeu să fie răniți cei vizați atunci când vor citi ceea ce am de spus. Cu siguranță, Domnul, în nesfârșita Lui milă, va avea grijă ca vreun editor plin de înțelegere să-mi adune cuvintele într-o carte și să mă ajute să ascut cuțitul pe care sper să-l mânuiesc''.

      În paragraful de mai sus dacă era vorba, într-adevăr de ficțiune, ghilimelele nu-și mai aveau rostul. Prin ghilimele se citește : ,, ... mă voi ascunde sub un nume fals în această operă, hai s-o numim de ,,ficțiune'' ...''. 
      Însăși tema abordată, ,,incestul'', este extrem de sensibilă. Considerat a fi subiect tabu, a existat încă din Evul Mediu și, din păcate și în societatea actuală. Faptul că nu este așa mediatizat, actul incestului, nu determină ca numărul cazurilor să fie redus din cauza neinformării, el devenind tot mai des întâlnit. Incestul este rezultatul unor dereglări la nivel moral al individului,aceasta manifestare fiind asemuită unei boli, unei acțiuni a celor alienați mintali. În Evul Mediu uniunea incestuoasă era tolerată între membrii aceleași clase sociale, în special între membrii familiilor aristocratice, din considerente politice ( averea și puterea rămânând în familie ).Odată cu trecerea timpului s-au constatat numeroase probleme de sănătate în cazul copiilor născuți din părinți înrudiți, drept pentru care au fost permise acțiunile de incest între veri. Un caz cunoscut în istorie este cel al regelui Carol al II-lea al Spaniei
   Probleme grave medicale ce rezultă în urma incestului sunt printre altele : afectarea sistemului nervos ( creier și măduvă ), ce duc la retardare și oligofrenie, malformarea organelor, crește numărul bolilor degenerative.
   Revenind la acțiunea romanului este subînțeleasă, până într-un punct, atitudinea Oliviei Foxworth, vis-a-vis de fiica sa și cei patru nepoți : fuga fiicei sale, adolescentă fiind, de-acasă, trăirea în incest cu propriul unchi ( mai tânărul frate al tatălui său ), relație ( devenită ulterior căsătorie ), din care au rezultat patru copii ( ce-i drept, superbi, aidoma părinților lor ), dar existând riscul ca dintr-o astfel de relație nefirească, să se nască cu anomalii. Neascultarea propriilor părinți, conduita deviantă, atât raportată față de societate, cât și față de regulile nescrise, de care este de bun-simț să facem uz sunt motive mai mult decât întemeiate pentru a stârni repulsia și neîncrederea, în sufletul Oliviei Fox worth. În schimb, nimic nu îi îndreptățește cruzimea de care ajunge să dea dovadă.
   Cele cinci volume ale seriei ,,Florile de la mansardă'' ne dezvăluie turnura ce o iau cursurile vieților membrilor familiei Foxworth, în urma greșelilor provenite din egocentrism.
   Este o carte ce răscolește și ce-și lasă amprenta pentru totdeauna.

   Seria ,,Florile de la mansardă'' ( ,,Dollanganger'' ) :

         1. Florile de la mansardă ( Flowers in the attic ) - 1979

         2. Petale în vânt ( Petals on the wind ) - 1980

         3. Spinii destinului (  If there be thorn ) - 1981 

         4. Semințele trecutului ( Seeds of Yesterday ) - 1984 

         5. Grădina umbrelor ( Garden of shadows ) - 1987     



1. Florile de la mansardă ( Flowers in the attic ) 

     Întregul prim volum al seriei este încărcat de momente de suspans, ce generează un amalgam de sentimente ( emoție, milă, empatie,incertitudine, curiozitate ), așteptarea încordată, tensiunea menținând chiar și atenția cititorilor mai pretențioși. Este scris din perspectiva fiicei mari a familiei Dollanganger, Catherine ( Cathy ). Aceasta își descrie mare parte din copilărie ca fiind, aproape, ideală ( ducea un trai, lipsit de griji, împreună cu fratele său, Chris și cei doi părinți foarte tineri și extrem de frumoși, caracteristică moștenită și de către copii, tatăl, bine văzut la firma de PR, unde lucra, pleca mereu în călătorii de afaceri, revenind de obicei vinerea acasă, plin de atenții pt cei dragi, cu zâmbetul pe față și de fiecare dată, parcă, mai îndrăgostit de superba sa soție, Corinne ). Aceasta nu se remarcă nici ca gospodină ( dădaca copiilor, doamna Simpson, făcând și de mâncare ), nici ca mamă ( fiind mai distantă cu aceștia, în special cu fiica ). Mama, care-și adoră, la rândul ei soțul este mai atașată de fiu, de Christopher, care, fizic, seamănă leit tatălui și-i moștenește până și prenumele. Corinne este atât o femeie prețuită de familie ( nefăcând nimic, în mod special, numai prin faptul că este ,,răscolitor de frumoasă, într-atât încât nici nu părea reală'' ), cât și care se prețuiește pe sine extrem de mult. Deși o femeie cochetă, în permanență, vinerea acorda ore întregi ritualului de înfrumusețare, în vederea reîntâlnirii cu preaiubitul soț. Nimic rău până acum, dar pe parcurs realizezi că primordial pentru ea este doar să-i fie ei bine. Se folosește de toate tertipurile feminine ( atenția deosebită acordată aspectului fizic, cu toate că natura fusese mai mult decât darnică cu ea, atitudinea, gesturile unduitoare, mersul lin, priviri drăgălașe, șoapte dulci, sărutări ) pentru a obține ceea ce-și dorește. Păpușica dulce, cu chip de porțelan, nu este ceea ce pare. Chiar și în momentele de declin financiar al familiei, este o fire cheltuitoare, soțul picându-i în mreje de fiecare dată, după ce o dojenește. Îmi place modul de exprimare al fiicei, aproape de fiecare dată când face referire la părinții săi, spune ,,mămica'' și ,,tăticul'' ; de neînțeles este, însă, de ce îi mai spune ,,mămica'', ce-i drept mai rar, dar o face, în urma atrocităților comise propriilor copii. Fie autoarea era obișnuită cu acest limbaj în copilărie şi omite să-l schimbe odată ce povestea ia o altă turnură, fie personajul, Cathy, avea sentimentul de idolatrizare, undeva adânc ascuns, în străfundul sufletului său ... Despre relația mamă-fiică, ce pot să spun ?! Practic ... ca și inexistentă , mi-au părut a fi veșnic în competiție la inima capului familiei, dar și o rivalitate între ... femei. Pare cam mult spus, dar nu, nu este ... Cathy, de mică, se aciua în garderoba mamei, așteptând s-o vadă ieșind în neglijeu și-i sorbea din priviri, nerăbdătoare, întregul ritual de înfrumusețare. În scurt timp familia se mărește cu o pereche de gemeni greu acceptați de frații mai mari, în special de Cathy. Într-un final, Chris și Cathy se împacă cu ideea, realizând că, în sufletele părinților este destulă iubire pentru toată lumea. Ajung să se atașeze de cei mici și să aibă grijă de ei, ,,mămica fiind prea dichisită ca să se stropească cu apă, să-și distrugă coafura, manichiura și rochia elegantă, îmbăind doi țânci murdari''. La numai vârsta de doisprezece ani, Cathy este o copilă vanitoasă, atitudine exagerată pentru o copilă.

                                                    Fragment din carte

 ................................................................................................................................................

- Hei, a zis Christopher când am apărut îmbrăcată în rochia roz cu volănașe, nu arăți rău deloc.

- Nu arăt rău deloc ? Doar de atât ești în stare ?

- Mai mult de atât nu pot pentru o soră.''     
.................................................................................................................................................

  În contextul dat, ,,Doar de atât ești în stare ?'' mi se pare o replică de flirt,a unei persoane îndrăznețe, nicidecum potrivită unei copile de doisprezece ani. Atitudinea ei dezinhibată și dornică de a cuceri, nerăbdarea de a căpăta cât mai curând frumusețea și formele de vis ale mamei, progresează odată cu vârsta, parcă făcându-și dintr-asta un țel.

Chiar în ziua în care urma să împlinească 36 de ani,Christopher, capul familiei moare într-un accident de mașină. Odată cu această tragedie se năruie și viitorul familiei. Cu această ocazie copiii află că nimic nu le aparține, casa și mare parte a lucrurilor fiind ipotecate, până și numele Dollanganger fiind unul împrumutat, din motive întemeiate, dintr-o linie foarte veche a familiei, cel moștenit de drept fiind Foxworth. Corinne se confruntă cu povara unor datorii pe care nu-și permite să le plătească, toată viața fiind întreținută la început de părinți, apoi de soț. Faptul că era vulnerabilă, frumoasă și neajutorată, nu i-a fost de niciun folos. Nu avea nicio abilitate, nu știa nici să bată la o mașină de scris, cusutul la gherghef nu era o activitate ce putea să asigure venitul pentru a întreține cinci suflete și o casă mare. Era conștientă că era ca o piesă ornamentală frumoasă, dar nefolositoare, ce a crezut întotdeauna că va avea un bărbat care să aibă grijă de ea. Conștientizând că nu se poate trăi fără bani, motto-ul ei în viață a devenit : ,,Nu iubirea pune lumea în mișcare, ci banii''. Negăsind o altă soluție se întoarce, împreună cu cei patru copii, în casa părinților săi, care erau foarte înstăriți. Condiția convenită cu mama sa, care era o femeie foarte dură și, pe bună dreptate, până într-un anumit punct, este să-i închidă pe cei patru copii într-o încăpere ce dădea într-o imensă mansardă, până când tatăl ei, ce nu știa de existența copiilor, se va îndupleca și-i va ierta păcatele comise în adolescență. De aici începe calvarul celor patru copii. La început le promite că vor sta încuiați o singură noapte, până va reuși să-și convingă tatăl că s-a schimbat și-i va câștiga încrederea. Dar acea noapte, implicit acel coșmar, se transformă, în zile, săptămâni, luni, ani. De unde la început îi vizita, aproape, în fiecare seară și le asigura cele necesare, vizitele ei se răresc, de-asemenea speranța copiilor la libertate, dar și ... numărul lor. Corinne câștigă încrederea propriului părinte, dar conștientă fiind că-n viață, prin forțe proprii, este incapabilă de a face ceva, se obișnuiește cu luxul oferit de părinții săi și face tot ce-i stă în putință pentru a nu schimba nimic, pentru a nu-și periclita traiul de huzur, chiar dacă asta ar însemna să calce pe cadavre și nu metaforic vorbind.           



2. Petale în vânt (Petals in the wind)

     Libertate ! Ce cuvânt minunat, rostit cu atâta simplitate de cei ce-l consideră o stare de normalitate, un drept dobândit prin naștere. Însă celor trei din cei patru frați Dollanganger, ce reușesc să se salveze, acest țel ce părea de neatins și pe cale să se înfăptuiască acum, în drum spre Florida, nu le mai producea nicio bucurie, epuizarea psihică, înfometarea și starea precară de sănătate punând stăpînire pe ei. Lipsiți de credință și de speranță, panicați de starea deplorabilă a micuței lor surioare, de haosul generat în autobuz, datorită situației lor, o parte din călători dorindu-i coborâți, ca restul să-și poată continua liniștiți drumul, iar celalată parte, jenați și indeciși, găsesc soluția salvatoare într-o persoană de culoare, Henny, ce schimbă atât cursul autobuzului, cât și al destinelor celor trei frați, ducându-i la cel în slujba căruia se afla, doctorul Paul Sheffield. 
     Acest al doilea volum al seriei este povestit tot din perspectiva fiicei mari, Cathy, a cărei dorință de răzbunare pe mama și pe bunica ei, este într-o stare crescândă odată cu trecerea timpului. Deși frați, deși uniți de aceleași traume, modul prin care trec mai departe (căci a depăși, e mult spus) este atât de diferit... Excepție făcând atracția nefirească pentru sora lui, Chris are o conduită ireproșabilă...chiar și în momentele delicate, în care au atâtea lipsuri, se simte jenat de situație, în permanență îndatorat și frământat de modalitatea de a se achita de obligații. 

                                                        Fragment din carte

...................................................................................................................................................................
       Plină de indignare, m-am răsucit să mă uit la Chris. Am fi proști să refuzăm ajutorul acestui om de treabă doar ca să mai salvăm ceva din mândria noastră, și așa înfrântă de atâtea ori până atunci. Ce mai conta o dată în plus ?
..................................................................................................................................................................

      Repudiați de propria familie, neîncrezători în ajutorul dezinteresat al doctorului, nedorind să-i fie acestuia o povară, Chris hotărește să-l supună pe acesta unui test.


                                                          Fragment din carte

.................................................................................................................................................................. 
    - Chris, dacă doctorul Paul spune ceea ce trebuie, adică dacă chiar ne dorește aici cu adevărat, ai vrea să rămânem ?
     S-a încruntat, studiind gardul viu pe care îl tunsese de curând. După un lung moment de gândire, a vorbit încet.
     - Hai să-l supunem unui test. Dacă îi spunem că plecăm, și el nu face nimic ca să ne împiedice,ăsta va fi felul lui politicos de a ne da de înțeles că nu-i pasă cu adevărat. 
     - E corect din partea noastră să-l supunem unui asemenea test ?
     - Da. E o metodă bună să-i dăm șansa să scape de noi fără a se simți vinovat din cauza asta. Știi, oamenii ca el fac adesea lucruri bune, pentru că simt că trebuie să le facă, nu pentru că își doresc cu adevărat.
................................................................................................................................................................... 
      La polul opus,insă, se află Cathy. Faptul că de mică își admira mama, dorind să concureze cu ea în frumusețe, perfecțiunea trupului, rafinament și eleganță, este de acceptat ; faptul că dorește răzbunare pentru năpasta abătută asupra ei și a fraților nevinovați, este de înțeles; caracterul dual consider că este o urmare, de nedorit, a traumelor prin care a trecut. Lejeritatea cu care face, însă, anumite greșeli în viață, reacțiile impulsive pe care le ia în cele mai importante momente, tot ceea ce i se întâmplă rău, pune pe seama mamei sale și a ceea ce a trăit în mansardă . Este eterna explicație a greșelilor ei. De neînțeles este dorința ei de a-și explora senzualitatea, impactul ce-l are asupra sexului opus, încă de mică, pe când avea doar doisprezece ani. Un prim semnal a fost  replica cu iz de flirt, ,, Nu arăt rău deloc? Doar de atât ești în stare ?'' dată fratelui ei pe vremea când erau niște copii inocenți. 
     Odată ajunși sub aripa protectoare a doctorului Paul începe să-l placă pe acesta din ce în ce mai mult, deoarece ,,era mereu atât de elegant și natural, și curat, și plăcut'' (nimic deplasat momentan). Cu timpul, privindu-l, simte cum i se accelerează pulsul și se întreabă cum o fi fost soția lui și cum era să fii iubită de cineva ca el (să admit că la cei cincisprezece ani ai ei îl percepea ca pe un ideal masculin în viață, așa cum unele fetițe vor ca viitorii lor soți, să semene cu tații lor). Într-un moment de slăbiciune, Chris i se confesează lui Cathy că este deranjat de privirea doctorului ce o urmărește tot timpul, bărbații de vârstă apropiată lui, găsindu-le fascinante pe fetele de vârsta ei. Acest aspect nu numai că nu o deranjează pe Cathy, din contră, îi stârnește interesul. ,,Cât de minunat era să-mi exercit asupra lor puterea pe care o avea mama.'' 
     Deloc scuzabilă este și vanitatea ei crescândă.

                                            Fragment din carte
................................................................................................................................................
     În luna aprilie a anului 1961 am împlinit șaisprezece ani. Și iată-mă la vârsta aceea înfloritoare, coaptă, la care toți bărbații, tineri și bătrâni, și majoritatea celor trecuți de patruzeci de ani întorceau capul după mine pe stradă. Când așteptam autobuzul la colț, mașinile încetineau pentru că șoferii bărbați nu se puteau abține să nu caște gura la mine.
     Iar dacă ei erau vrăjiți, eu eram și mai și. Mă dichiseam în fața numeroaselor oglinzi din casa lui Paul și vedeam, uneori cu surprindere, o fată încântătoare, de o frumusețe care-ți tăia răsuflarea - și apoi revelația victorioasă -, eu eram aceea !
................................................................................................................................................

     Comportamentul ei vis-a-vis de bărbați este derutant pentru că la început tinzi să o consideri o victimă a abuzurilor, apoi un suflet lipsit de iubire, ce se îndrăgostește ușor, fie pentru a umple golul rămas, fie pentru a îndepărta iubirea incestuoasă, nocivă și, deopotrivă, magnetizantă a fratelui său. Pentru a înlătura acest păcat era suficient să evite să rămână singuri sau să caute prezența unor tineri apropiați vârstei ei, dar ea alege să-l provoace prin gesturi și vorbe pe doctorul în a căror grijă se aflau și de care o despărțeau douăzecișicinci de ani. Deopotrivă, aceleași gesturi nelalocul lor le face și față de Chris. Și pentru toate acestea, găsește aceleași răspunsuri confuze : ,,Femeia adormită din mine s-a trezit și a preluat controlul'' , ,,Ce se întâmpla cu mine ? N-ar fi trebuit niciodată să mă duc la el în cameră ! Eram oare atât de rea pe cât spunea bunica mea ? Nu, nu eram. Nu era posibil !'', ,,Nu știam multe despre mine, nici nu am înțeles impulsul care m-a făcut să ridic mâna să-l mângâi pe obraz.'', ,,Nu știu din ce motiv, am pornit spre dormitorul lui Paul și am deschis ușurel ușa.''




Chris, pe de altă parte, alege să se refugieze în studiu, reușind să-și împlinească cel mai mare vis: acela de a deveni medic. Este singura modalitate pe care o alege pentru a uita de atracția pe care o simte față de sora sa. Ea nu se estompează nici cu trecerea anilor, căci deși el rămâne undeva în umbră în viața lui Cathy, prezența lui se face mereu simțită, iar el apare în momente cheie din viața lui Cathy și o tulbură de fiecare dată. Dacă pe Cathy o macină mai multe iubiri, pe Chris îl macină o singură mare iubire: aceea pentru propria soră. S-ar părea că incestul e blestemul acestei familii. 
Carrie face cel mai greu față trecutului. Anii de captivitate i-au afectat sănătatea și dezvoltarea, iar disproporția dintre cap și restul corpului îi afectează încrederea în sine însăși și atrage de asemenea respingerea celor din jur. Carrie se transformă într-o tânără complexată, taciturnă și uneori răutăcioasă, care este geloasă pe frumusețea surorii sale și pe farmecul pe care aceasta îl exercită asupra bărbaților. Carrie își dorește să fie Cathy, iar asta îi afectează evident întreaga existență fragilă.
Mult mai complex decât primul volum,  parcurge pe o perioadă de mai mulți ani drumul pe care îl străbat cei trei frați de la copilărie la tinerețe, apoi la viața de adult cu tot ceea ce implică aceasta. 






























 

   Despre : Virginia Cleo Andrews   







        

      Despre : Neiderman Andrew ( scriitorul-fantomă ), cel ce a continuat scrierile lui V.C.Andrews, după moartea acesteia



    



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recenzii cărți cu sâmbure de adevăr și nu numai

Despre mine